Zidirea unei biserici este o misiune sau o slujire ce se dă unei generaţii care împlinind această binecuvântare de la Dumnezeu îşi agoniseşte o comoară veşnică şi nestricăcioasă în Împărăţia lui Dumnezeu.
A zidi o biserică, un loc de rugăciune unde omul se întâlneşte cu Hristos, un loc unde sălăşluieşte întreaga Sfântă Treime, un loc unde mii de oameni, în sute sau mii de ani vor aduce laudă şi rugăciune lui Dumnezeu este un dar. Este un dar pentru că acea generaţie rămâne în istorie, nu doar în istoria acelei localităţi, ci mai ales în istoria mântuirii. De la izgonirea lui Adam din Rai, omul caută să se împace cu Dumnezeu. Omul zideşte altare, locuri de rugăciune şi aşteaptă....aşteaptă mântuirea. Prin Învierea lui Hristos, omul este restaurat. Omul este împăcat din nou cu Dumnezeu. Dar nu este suficient. Omul trebuie să se ostenească pentru mântuire. Prin zidirea unei biserici, omul îl aduce pe Dumnezeu mai aproape de el. Pentru că în Biserică sălăşluieşte Dumnezeu, prin simplul fapt de a avea o biserică în localitatea în care trăim, îl avem de fapt pe Dumnezeu lângă noi. Astfel, mântuirea este mai uşoară. Comunicarea cu Dumnezeu este mai uşoară. Comuniunea cu Dumnezeu de asemenea.
De aceea, omul care zideşte o biserică îşi face de fapt un mare bine. Il aduce pe Dumnezeu mai aproape de el.
Satul Pietrărie, atestat din 1801, nu a avut niciodată biserica sa. Neobişnuit. Breasla pietrarilor, care a scos din adâncul pământului atât de multă piatră şi a contribuit astfel la dezvoltarea şi modernizarea oraşului Iaşi nu a reuşit să îşi zidească o biserică.
Totuşi, la 10 mai 2009, a fost pusă piatra de temelie pentru prima biserică parohială a satului Pietrărie de către Preasfinţitul Părinte Calinic.
Din iulie 2010 au început lucrările de zidire iar la 3 noiembrie 2012 Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a sfinţit demisolul bisericii.
Această lucrare de zidire nu a fost singura, ci ea s-a alăturat altor lucrări şi activităţi care arată unitatea şi comuniunea din aceată parohie.
Mulţumim tuturor celor care în aceşti ani ne-au fost alături şi care au contribuit la lucrările savârşite şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să ne ajute !