Curs festiv și binecuvântare pentru absolvenții Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 8, 2026

Manifestările au debutat prin participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în biserica seminarului sub protia părintelui director Viorel Laiu, unde elevii, profesorii, părinții și invitații au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra acestei generații și pentru roadele celor patru ani petrecuți în școala teologică nemțeană.

Festivitatea, desfășurată ulterior în Sala „Mihai Eminescu”, a reunit profesori, părinți, absolvenți și invitați, într-un cadru marcat de emoție, recunoștință și bucuria rememorării momentelor care au definit anii de seminar.

Promoția 2022–2026 lasă în urmă rezultate deosebite, confirmând tradiția de excelență a seminarului. Elevii celor două clase terminale au obținut, pe parcursul anilor de studiu, patru premii I: la Olimpiada Națională de Dogmatică, la Olimpiada Națională de Pictură de Icoană și la Olimpiada Națională de Restaurare, precum și mențiuni la olimpiadele naționale de Studiul Vechiului Testament și Studiul Noului Testament. Acestora li se adaugă numeroase premii și distincții obținute la concursuri și competiții naționale și internaționale.

În cuvântul adresat absolvenților, directorul instituției, pr. prof. dr. Viorel Laiu, a evidențiat rolul formator al seminarului și responsabilitatea pe care o poartă fiecare tânăr care pleacă de pe băncile acestei școli:

Astăzi încheiați un ciclu de studii și deschideți un nou capitol al vieții. Seminarul v-a oferit cunoștințe, dar mai ales repere, valori și modele. Oriunde veți merge, să păstrați vie credința, dragostea de Biserică și respectul pentru adevăr. Adevărata reușită nu se măsoară doar prin performanțe, ci prin felul în care devenim oameni și prin binele pe care îl aducem celor din jur.

Un mesaj de apreciere a fost transmis și de inspectorul școlar pentru disciplina Religie, domnul profesor Mihai Giosan, care a felicitat elevii și cadrele didactice pentru rezultatele obținute:

Promoția pe care o sărbătorim astăzi este una care onorează școala teologică nemțeană. Rezultatele obținute la olimpiade și concursuri demonstrează seriozitate, perseverență și o pregătire de înalt nivel. Felicit elevii, profesorii și părinții pentru această frumoasă lucrare comună și le doresc absolvenților să ducă mai departe valorile pe care le-au primit în acești ani.

Un moment deosebit al festivității l-a constituit discursul absolvenților. În numele colegilor lor, șefii de promoție Ioan Morar, Adriana Juravle și Irina Voineag au adresat cuvinte de recunoștință profesorilor, părinților și conducerii școlii, evocând cu emoție anii petrecuți în seminar și legăturile de prietenie și comuniune create aici.

De asemenea, un cuvânt sensibil și profund a fost rostit de elevul Plantus Illia, laureat al Premiului I la Olimpiada Națională de Dogmatică. Venit din comunitatea românilor din Ucraina, acesta a vorbit despre anii de formare petrecuți la Seminarul de la Neamț, despre recunoștința față de profesorii care i-au călăuzit pașii și despre modul în care această școală a devenit pentru el o adevărată familie.

În cuvântul lor, diriginții claselor terminale, prof. Mirel Gălușcă și prof. Paula Solomiea, au evidențiat maturizarea elevilor și drumul parcurs de aceștia, de la adolescenții emoționați care au pășit pentru prima dată pe porțile seminarului până la tinerii responsabili și bine pregătiți, care se îndreaptă acum spre noi provocări.

La finalul festivității, emoția despărțirii s-a împletit cu bucuria împlinirii și cu speranța unui nou început. Promoția 2022–2026 pleacă din școala care a format generații de slujitori ai Bisericii și ai culturii românești, purtând cu sine nu doar cunoștințe solide și diplome, ci și valorile credinței, ale responsabilității și ale slujirii aproapelui.

Comunitatea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” le urează tuturor absolvenților succes la examenul de Bacalaureat, împliniri în viață și ca binecuvântarea lui Dumnezeu să îi însoțească în toate lucrările lor.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri